Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:06 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teapa turceasca

ro

16 Jul, 2007 00:00 2019 Marime text
1184526313.jpg

Un cetatean strain a pretins ca este angajat al Ministerului Afacerilor Externe din Turcia

Doi angajati ai agentiei imobiliare "Bursa imobiliara" si patronul unui hotel au fost tepuiti de un cetatean turc, care apoi a disparut, fara ca politia sa aiba sanse prea mari sa-i dea de urma. In data de 12 iunie, la receptia unui hotel din Constanta, s-a prezentat un cetatean turc care a precizat ca doreste sa inchirieze, pentru cateva zile, o camera. Cetateanul avea oarecare dizabilitati fizice, mainile si picioarele fiind efectiv "sucite". Receptionera, nou angajata, a omis sa ii ceara un act de identitate si s-a multumit cu o legitimatie eliberata, dupa cum arata stampila, de Ministerul Afacerilor Externe din Turcia, pe numele de Suphi Derek Candan, nascut in anul 1962. Cateva zile turcul a stat linistit, dupa care a mers la agentia Bursa imobiliara, cerand sprijin angajatilor acesteia pentru a achizitiona, zicea el, un hotel in Eforie. "Am banii", ar fi declarat turcul, "vreau doar sa vad si sa cumpar". Zis si facut, doi angajati ai agentiei l-au luat cu masina si au mers in Eforie, unde au vazut mai multe amplasamente. Pe drumul de intoarcere, au barfit ba despre una, ba despre alta, iar, din vorba in vorba, cetateanul strain a inteles ca angajatii intentioneaza sa cumpere un televizor cu plasma. Si-a dat seama ca e rost de o afacere si le-a destainuit celor doi ca el este unic distribuitor de astfel de televizoare pentru Carrefour, cel mai mare hipermarket din Constanta. "Numai ca", afirma turcul, "sunt total nemultumit de colaborarea cu ei, motiv pentru care intentionez sa imi retrag marfurile. Daca doriti sa cumparati un astfel de televizor, de la mine il puteti achizitiona la un pret foarte avantajos, de numai 1.000 de euro", turuia intr-una cetateanul turc. Dosar penal pe numele nimanui Angajatii agentiei imobiliare s-au aratat foarte incantati de oferta asa ca, zis si facut, au mers mai intai la banca, unde Suphi Derek Candan trebuia mai intai sa-si deschida, zicea el, un cont. Odata ajunsi aici, strainul si-a dat cu parerea ca, daca tot au incheiat afacerea, poate ar fi mai bine ca cei doi sa-i dea banii atunci, ca sa-si deschida contul cu ei. Agentii imobiliari au fost de acord, au scos mia de euro, iar dupa ce s-a rezolvat situatia cu banca, au pornit catre Carrefour. Aici, turcul i-a asezat pe noii sai prieteni la o masa, invitandu-i sa bea o cafea pana rezolva el situatia cu conducerea hipermarketului. Cei doi au baut cafea timp de vreo trei ore, iar, in final, au ajuns la concluzia ca fusesera fraieriti in modul cel mai grosolan cu putinta. Au urcat in masina si au pornit catre hotelul la care stiau ca se cazase "afaceristul". Turcul, bineinteles, ca nu isi mai facuse nici aici aparitia. A urmat o cearta apriga cu personalul, patronul a fost si el nevoit sa intervina, iar, in final, a fost chemata politia. Oamenii legii au constatat insa ca nu au nicio sansa de a-l identifica pe cel care-i pacalise atat pe agentii firmei imobiliare, cat si pe hotelier, deoarece in fisa de cazare nu erau notate decat datele de pe asa zisa legitimatie, care s-a dovedit a fi de fapt un simplu abonament de autobuz. Hotelul s-a ales si el cu o paguba de 800 de lei, reprezentand cazarea neachitata pe o perioada de patru zile.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii