Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:50 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Onaca a ajuns pe Badea Cartan

ro

14 Apr, 2008 00:00 1212 Marime text
1208117361.jpg

Inca un episod din programul candidatului PD-L la Primaria Constanta, Dorel Onaca, s-a consumat, in week-end, in zona Badea Cartan

Dupa cum ne-a obisnuit in ultima perioada, senatorul Dorel Onaca, actual candidat pentru fotoliul de primar, si-a continuat seria intalnirilor cu cetateni din diferite zone ale orasului. De aceasta data, senatorul a fost insotit de Ion Popescu, secretarul Biroului Permanent Judetean al PD-L si considerat, la un moment dat, candidatul pentru sefia CJC. Discutiile dintre senatorul Onaca si locuitorii din cartier s-au derulat pe strada Badea Cartan, in zona fostei piete. Nici cu aceast prilej, locuitorii nu au ratat ocazia de a-si manifesta nemultumirea fata de administratia Mazare si maniera in care a functionat: in detrimentul cetatenilor, dar favorabil celor din interiorul sistemului (in conditiile in care cei mai multi dintre functionarii administratiei au devenit milionari in euro). Majoritatea celor prezenti au adus in prim plan faptul ca edilii orasului nu au facut nimic pentru reabilitarea si intretinerea perimetrului in ultimii ani, contribuind la zugravirea unui tabloul de-a dreptul dezolant. Acestia s-au plans senatorului si de peisajul sinistru, in care a ajuns locul - incineratoare langa blocuri, bazin de inot aflat in ruina -, dar si de faptul ca cei mai multi dintre copii au locurile de joaca langa adevarate focare de infectie. Asta se intampla in vreme ce edilul Mazare si-a elaborat, etapa dupa etapa, campania electorala pe seama inmultirii spatiilor de joaca. Cei mai multi condamna administratia locala pentru situatia in care se afla ei si cartierul lor. "Mai nou, bazinul de inot constituie o veritabila spanzuratoare pentru depresivi, chiar ieri s-a spanzurat unul acolo!", a replicat, suparat, un pensionar.

Onaca: "Batranii in prim plan"

Invocand modalitatea josnica prin care batranii Constantei sunt umiliti de cinci ori pe ani, prin pachetele care le sunt oferite, Onaca a apreciat, din nou, ca "este crestineste sa te ingrijesti de batrani zi de zi, nu numai de cateva ori pe an! Cel putin asa ne-au invatat parintii nostri, care ne-au ingrijit, hranit si iubit in fiecare clipa, nu numai de Craciun, Paste sau Sfanta Maria". Senatorul a promis ca, daca va ajunge primar, ajutorarea batranilor va constitui o prioritate: "Voi duce acasa pachetele batranilor nevoiasi, iar caminele pe care le vom construi in prima urgenta vor asigura o viata civilizata si linistita, cu adevarat lipsita de griji!", a replicat Onaca. Subiectul audientelor inexistente in cadrul primariei a fost dezbatut si de localnicii din cartier, care se plang ca nimeni nu le ia in seama problemele cu care vin in prim plan de opt ani incoace. Intrebat de cetateni daca maniera de lucru a eventualului primar Onaca va fi aceeasi, ca si cea a lui Mazare, acesta a mentionat ca unul din punctele programului sau electoral va fi acela de constituire a unui organism apolitic al cetatenilor: "Voi propune crearea unui Consiliu Consultativ al Cetatenilor, care va reprezenta, in paralel si impreuna cu Consiliul Local Municipal, adevaratele interese ale tuturor categoriilor de cetateni, printr-o transparenta totala, asemenea administratiei europene", a completat Onaca. In privinta legalitatii proiectului, pretendentul a precizat ca statutul si regulamentul de functionare a organismului cetatenesc se afla in stadiul final si va fi aplicat incepand cu prima saptamana, dupa 1 iunie.

Scris de: {autor}Claudia CANDET{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii