Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:52 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Mamaia Copiilor" pierde batalia cu Nicusor Constantinescu

ro

07 Jul, 2008 00:00 1363 Marime text
1215376748.jpg

Parintele festivalului national, care a fost, timp de sapte ani, prima rampa de lansare a micilor talente, a hotarat sa nu se mai implice in organizarea evenimentului

Decizia de a se retrage din activitatea care l-a consacrat a fost influentata de piedicile pe care i le-a pus Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta (CJC). Aurel Manolache, directorul festivalului "Mamaia Copiilor", a anuntat, cu putin timp inainte de "Gala Laureatilor", ca aceasta este ultima editie pe care o coordoneaza. "E ultimul an in care il organizez. Il voi preda oricui va vrea sa-l preia. I l-as fi dat Consiliului Judetean, dar nu am vrut sa vad cum creatia mea se duce de rapa", a declarat acesta. Dificultatile au inceput sa apara in urma cu sase luni, cand organizatorii festivalului i-au trimis o adresa presedintelui CJC, prin care solicitau acordul de a realiza manifestarea, ca in fiecare an, in statiunea ce-i poarta numele. Raspunsul l-au primit de abia in urma cu doua luni. Era negativ, insa. Tinerele talente nu mai puteau urca pe scena Teatrului de Vara, pe motiv ca, in aceeasi perioada, se desfasoara alte actiuni. Inainte de inceperea festivalului, Aurel Manolache declara ca, de fapt, motivul pentru care nu i-a fost dat acceptul de a organiza festivalul pe scena ce l-a consacrat este unul subiectiv. Potrivit acestuia, marul discordiei este fostul Teatru de Revista Fantasio, pe care presedintele CJC l-a desfiintat.

O sa dea din pensie 400 de milioane

Pentru ca nu a avut sustinerea Primariei si a Consiliului Judetean, evenimentul nu a mai beneficiat de discount-urile din anii precedenti. Nici sponsorii nu s-au inghesuit. In acest context, la final de festival, Aurel Manolache se gaseste in postura a de a scoate din buzunar 400 milioane lei vechi. "O sa-i dau din pensia mea", a precizat directorul. Banii au fost utilizati pentru transportul si cazarea copiilor si a stuff-ului Televiziunii Romane. "Am ajuns la capatul puterilor", continua Aurel Manolache.

Zgabercea le-a spus adio

Odata inceputa lupta cu Nicusor Constantinescu, directorul de la "Mamaia Copiilor" nu a pierdut doar scena Teatrului de Vara. Cristian Zgabercea, directorul CJC, ar fi trebuit sa faca parte din juriu. Organizatorul festivalului spune ca a fost anuntat, cu cateva ore inainte ca evenimentul sa inceapa, ca nu va putea fi prezent. De asemenea, activitatile conexe festivalului ar fi trebuit sa se desfasoare pe scena din fata Cazinoului. "Au venit, mi-au stins lumina si mi-au spus ca nu mai pot sa incep la 19.30 pentru ca are conferinta primarul", explica directorul evenimentului. Intr-una din zilele festivalului, s-a intamplat ca, in timp ce micutii erau pe scena, sa le fie oprit sonorul, dandu-li-se explicatia ca sunt probleme tehnice.

Trofeul pleaca la Bucuresti si la Buzau

Georgia-Petruta Dascalu, din Capitala, si grupul Ceata lui Constantin, din Buzau, vor pleca acasa cu trofeul celei de-a VIII-a editii. La sectiunea creatie, cantecul "O poveste in care cred" a luat premiul I. La categoria I, varsta 5-7 ani, sectiunea interpretare, juriul a decis ca Stefan-Cristian Atirgovitoaie, din Iasi, este cel mai bun. Ion Moise Badulescu, din judetul Arges, si Andrada Ioana, din Bucuresti, au avut cele mai bune performante dintre copiii intre 8 si 10 ani. La categoria III, Emanuel Carstea a dus premiul I la Cluj- Napoca, iar la cea de-a IV-a, Andreea-Claudia, din Capitala, a iesit invingatoare. Viamusic Junior, din Focsani, a adjudecat premiul I la grupuri vocale mici, iar Rainbow Kids Club si Viamusic, la grupuri vocale mari.

Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii