Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:15 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Moisoiu infiinteaza PD-E

ro

23 Jul, 2008 00:00 1131 Marime text
1216740943.jpg

Controversatul consilier local a afirmat ca, daca nu se vor lua masuri pana in octombrie, grupul sau ar putea forma Partidul Democrat Exclus in loc de PD-L

Ieri, grupul exclusilor, in frunte cu Danut Moisoiu, s-a intalnit cu presa, pentru a-si prezenta din nou nemultumirile vizavi de situatia actuala si scrisoarea deschisa pe care o vor inainta Biroului National al partidului, cu adresabilitate directa presedintelui partidului, Emil Boc. Cu un cvorum alcatuit din cei zece exclusi, Danut Moisoiu, primul dintre cei care a fost sanctionat pentru pretinsa apropiere de PSD-isti, si-a manifestat vehement convingerile PD-L-iste apreciind ca "sunt omul lui Basescu si nu pretind decat respectarea statutului partidului". "Sunt mandru ca mi se spune omul lui Basescu. Noi cerem un CCJ si o analiza pertinenta a rezultatelor alegerilor", s-a laudat Moisoiu. Prin scrisoarea inaintata liderului formatiunii, grupul celor dati afara din partid ii cere lui Boc sa reconsidere situatia prezenta si sa ia masurile corecte. De asemenea, este evidentiat ca principalii vinovati de rezultatele slabe inregistrate la alegerile locale sunt Ion Popescu, Dorel Onaca, Laurentiu Mironescu si Elena Udrea. "Udrea si Valeriu Stoica trebuie sa raspunda de finalitatea pe care au avut-o alegerile pentru PD-L. Udrea nu e informata despre situatia exacta de aici", a declarat Moisoiu. De asemenea, acestia considera conducerea BPJ si BPL responsabila de contributie la destabilizarea organizatiei municipale, prin amenintarile de excludere transmise celor care ar fi dorit sa participe la reuniunea de sambata a Consiliului de Coordonare Local.

"CCL - legal constituit"

Dupa ce, saptamana trecuta, presedintele interimar al BPM a declarat ca are certitudini ca listele intocmite cu membrii participanti la CCL sunt false, Remus Macovei, si el exclus, a prezentat lista membrilor si semnaturile celor care au participat la CCL: "Se spune ca nu se stie cine a semnat. Am obtinut 254 de semnaturi, iar CCL a fost legal constituit". Pentru a nu da motive lui Ion Popescu sa treaca la noi excluderi din partid si pentru a contribui la aplanarea conflictului starnit, Macovei a evidentiat ca nu vor face publice datele din document.

"Suntem membri PD-L, nu plecam la PSD"

In privinta actiunilor pe care grupul le va intreprinde in continuare, Moisoiu a precizat ca, in eventualitatea in care se va stabili ca intalnirea de sambata a fost constituita ilegal, se va apela la instanta: "Noi am respectat doar statutul prin acest CCL. Este o gasca de zece persoane care vrea sa puna mana pe putere si noi, restul. Ceea ce se intampla in acest moment ar putea afecta alegerile din toamna". Exclusa imediat dupa prima sedinta de Consiliu Local, Madalina Popa a precizat ca diferenta dintre cele doua structuri PD-L care functioneaza in prezent este ca "noi suntem alesi, ei s-au numit". "Noi nu il acceptam pe Popescu ca lider", a declarat Popa. Zvonurile de zilele trecute, conform carora sute de PD-L-isti ar intentiona sa-si schimbe orientarea doctrinara, adoptand-o pe cea social-democrata, au fost infirmate: "Noi suntem in continuare membri PD-L si nu vom merge la alt partid, cum s-a vehiculat, respectiv la PSD. Sa mi se aduca probe referitoare la ceea ce afirma ei, ca sunt PSD-ist", a reliefat Moisoiu. Macovei a dat certitudini tuturor celor prezenti si conducerii de la centru ca, in ciuda faptului ca au fost exclusi, "sunt loiali partidului: "Noi vrem binele partidului. Este posibil ca presedintele PD-L sa nu stie care este situatia reala de la Constanta".

Planuri de viitor

Referitor la alegerile parlamentare, protestatarii au declarat ca nu ii vor sustine pe candidatii numiti de actuala conducere a PD-L. Moisoiu a precizat ca vor continua sa faca politica la nivelul la care sunt acum, chiar daca sunt exclusi. "Daca vom fi exclusi, cu acte in regula, pana in septembrie, octombrie, si daca nu se vor lua masuri, noi tot PD-L ne vom numi. O sa fim Partidul Democrat Exclus in loc de PD-L, cu candidati cu tot, pentru ca oamenii vor sa faca politica". In plus, acesta a remarcat faptul ca nici el, nici ceilalti exclusi nu au primit vreun act care sa ateste excluderea de la Biroul Permanent Judetean.

Scris de: {autor}Claudia CANDET{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii